Se întrezăreşte o nouă lună,
...plină de vise şi speranţe...
Pasiunea mă poartă în locuri necunoscute,
O rază apare pe cerul negru,
O iluzie ce se va izbii de stâncile reci
Şi se va transforma în spumă,
Acel val plin de dorinţă, de dăruire,
Cunoaşte sfârşitul chiar acolo unde se îndrepta cu încăpăţânare, cu vise şi speranţe.
Ce e omul fără noroc?
O piatră pe fundul unui râu ce rămâne nemişcată, ...fără a cunoaşte drumurile pline de pasiune.
Au mai apus vise pe cerul bântuit de azi,
Privesc spre abisul pe care îl condamn la etern.
Sunt ca un fir de nisip în bătaia vântului...
Dar...din nou s-a născut moartea,
Spiritul bântuie ceaţa monotonă a zilelor pustii,
Fără sens, însă.
Înaintez împotriva firii,
Ca şi ploaia ce se stinge în bălţi,
Cunoscând totuşi văzduhul primordial,
Sfârşeşte în noroi, acel noroi dispreţuit de toţi...
..........................................................................
Ce sunt eu?
...o întrebare retorică pusă vântului...
- Bucuria de auzi scârţitul crengilor de mai.
Se afișează postările cu eticheta Personal. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta Personal. Afișați toate postările
vineri, 23 septembrie 2011
joi, 22 septembrie 2011
Din jurnalul unui înger căzut din Rai (I)
Pentru noi, visătorii, viitorul e incert,
Plutim în derivă
într-o lume în care noaptea e singurul nostru aliat.
Speranţele se năruie în bătaia vântului,
Mă simt ca o frunză căzută din Rai,
O frunză arămie,
pierdută în abisul negru al unei existenţe oarbe,
În care cerurile nopţii
nu sunt luminate de nici un astru.
Ciudat..totul pare învăluit în mister,
dar misterul nu e nimic..
Un vid, totul este nimic, nimicul e viaţă,
iar viaţa m-a ales pe mine,
Mi-a dat un destin ciudat
din care pot să evadez doar prin cuvinte...
O nouă zi apune, s-a aşternut o iluzie, visele sunt singura evadare, sunt reale, îmi înlănţuie mintea şi o fac captivă. Nu pot chiar eu să înţeleg ce simt, un amalgam de sentimente...Iubire, deziluzii, speranţă...Dar totul se termină cum începe...trecut,prezent...azi, mâine, viitorul e o iluzie cu care mă hrănesc pentru a putea supravieţuii în viaţa mizerabilă în care destinul m-a târât şi m-a abandonat. Speranţele de vară au apus odată cu sfârşitul de ianuarie, un nou început...
Plutim în derivă
într-o lume în care noaptea e singurul nostru aliat.
Speranţele se năruie în bătaia vântului,
Mă simt ca o frunză căzută din Rai,
O frunză arămie,
pierdută în abisul negru al unei existenţe oarbe,
În care cerurile nopţii
nu sunt luminate de nici un astru.
Ciudat..totul pare învăluit în mister,
dar misterul nu e nimic..
Un vid, totul este nimic, nimicul e viaţă,
iar viaţa m-a ales pe mine,
Mi-a dat un destin ciudat
din care pot să evadez doar prin cuvinte...
O nouă zi apune, s-a aşternut o iluzie, visele sunt singura evadare, sunt reale, îmi înlănţuie mintea şi o fac captivă. Nu pot chiar eu să înţeleg ce simt, un amalgam de sentimente...Iubire, deziluzii, speranţă...Dar totul se termină cum începe...trecut,prezent...azi, mâine, viitorul e o iluzie cu care mă hrănesc pentru a putea supravieţuii în viaţa mizerabilă în care destinul m-a târât şi m-a abandonat. Speranţele de vară au apus odată cu sfârşitul de ianuarie, un nou început...
vineri, 12 august 2011
Plângeri solemne
M-am judecat cu viaţa acum câteva zile...ce?
cine eşti tu să îmi dictezi mie sentinţa?
Crezi că propria mea conştiinţă nu ştie?
... şi încă cum...
Mă exaltează la culme... pornirile astea feerice,
elanul ăsta de pasăre oarbă...
dacă ar fi doar zborul... doar zborul... ar fi uşor...
Nu cred că am să pot să te iert, sau poate că am făcut-o deja,
poate... de fapt nu pot să mă iert pe mine că am avut încredere în tine
şi a doua şi a treia oară...
Crezi că eu nu vreau să zbor? Chiar crezi asta?
... Dar îmi e frică... zborul meu ar putea răni...
De ce să risc? Doare mai tare atunci când rănesc decât atunci când sunt rănită...
Ştiai? ştiai că gândurile tale abstracte m-au influenţat cândva?
Le-am ascultat... încercam să te înţeleg...
... încercam a te contempla...
Însă mă vedeam pe mine, dorinţa mea de a mă ataşa de ceva diferit.
Doar că tu erai mai diferit decât toţi
Erai un monstru!
Iar eu mă luptam cu mine să nu văd asta, să te înţeleg, să te iert...
Te-am iertat, nu pot să mă iert însă pe mine,
vreau să îmi şterg acel "eu" slab care a putut cândva să se identifice cu tine.
Cred că în realitate mi-a fost milă de tine.
Am vrut să te vindec, dar tu nu poţi fi vindecat,
nu poţi pentru că menirea ta este să răneşti, să faci rău
Şi apoi să îi învinuieşti pe alţii pentru asta...
Dar am câştigat acum...am câştigat procesul cu viaţa...
sentinţa e dată, acum eşti doar un monstru din basme!
Şi în fond...te scufunzi singur în propriul venin...
Îmi e milă de tine, ... dar adio!
... de astăzi nu te mai cunosc...
cine eşti tu să îmi dictezi mie sentinţa?
Crezi că propria mea conştiinţă nu ştie?
... şi încă cum...
Mă exaltează la culme... pornirile astea feerice,
elanul ăsta de pasăre oarbă...
dacă ar fi doar zborul... doar zborul... ar fi uşor...
Nu cred că am să pot să te iert, sau poate că am făcut-o deja,
poate... de fapt nu pot să mă iert pe mine că am avut încredere în tine
şi a doua şi a treia oară...
Crezi că eu nu vreau să zbor? Chiar crezi asta?
... Dar îmi e frică... zborul meu ar putea răni...
De ce să risc? Doare mai tare atunci când rănesc decât atunci când sunt rănită...
Ştiai? ştiai că gândurile tale abstracte m-au influenţat cândva?
Le-am ascultat... încercam să te înţeleg...
... încercam a te contempla...
Însă mă vedeam pe mine, dorinţa mea de a mă ataşa de ceva diferit.
Doar că tu erai mai diferit decât toţi
Erai un monstru!
Iar eu mă luptam cu mine să nu văd asta, să te înţeleg, să te iert...
Te-am iertat, nu pot să mă iert însă pe mine,
vreau să îmi şterg acel "eu" slab care a putut cândva să se identifice cu tine.
Cred că în realitate mi-a fost milă de tine.
Am vrut să te vindec, dar tu nu poţi fi vindecat,
nu poţi pentru că menirea ta este să răneşti, să faci rău
Şi apoi să îi învinuieşti pe alţii pentru asta...
Dar am câştigat acum...am câştigat procesul cu viaţa...
sentinţa e dată, acum eşti doar un monstru din basme!
Şi în fond...te scufunzi singur în propriul venin...
Îmi e milă de tine, ... dar adio!
... de astăzi nu te mai cunosc...
marți, 9 august 2011
Ucis cu propria sabie de cleştar gol!
Îmi risipesc avânturile astea de nebunie pe-un zâmbet sau două...
Renunţ să mai gândesc,
poate primesc şi eu tratamentul şi devin ca ei.
Să ajung să mă plimb ca o mumie pe stradă
fără să simt, Fără să văd că cerul e mai gri ca ieri, că soarele nu a mai răsărit
Şi că în mocirlă zace copilăria mea...
Am ucis! Am ucis vise...am uitat cine sunt şi m-am predat.
Singura mea armă e stiloul...Dar cine-l mai ascultă? E demodat!
Înţeleptului Goe îi trebuia şcoală, dar vouă?
Mai ales tu, tu eşti cel mai rău dintre toţi!
Te-am uitat...nu mai vorbesc cu tine, totuşi, ai ucis ceva, acea incredere oarbă...
în oameni, în lume...
Tu nu ai sentimente. Narcisistule!
Mi-aş dori să mori şi să vin să îţi scuip sicriul...
De fapt mint, cred că aş plânge...
Unde e rostul?Care e sensul?Găseşti ceva normal în asta?Eu nu!
Eu cred pe zi ce trece că sufăr de normalitate, că mă pierd în uniforma lor matrita.
Mă agăţ totuşi de un stilou, de un stilou demodat şi de-o coală de hartie
....şi tastatura îmi place, dar nu e la fel...
Ucis cu propria sabie de cleştar gol!
Unde a fost minunea când s-a întâmplat asta?
poate m-am împiedicat, poate a trecut pe lângă mine...
Acum e târziu...
mintea plină de iluzii e retezată,
departe de trupul sufletului îmbătat de tristeţe...
sâmbătă, 18 iunie 2011
Thoughts
Sitting in the bus...
Driving to anywhere,
Looking through the window...
A blurry world speeds by
I wonder what stories
The people outside would tell
All those souls and hearts
Waiting for something…for someone
I close my eyes to escape
For a moment everything goes blank
I find myself in a dream
I fly to my other half
Will I find you just like this?
In a rainy day my heart is drowning
In the Black Sea's waves...
Driving to anywhere,
Looking through the window...
A blurry world speeds by
I wonder what stories
The people outside would tell
All those souls and hearts
Waiting for something…for someone
I close my eyes to escape
For a moment everything goes blank
I find myself in a dream
I fly to my other half
Will I find you just like this?
In a rainy day my heart is drowning
In the Black Sea's waves...
luni, 9 mai 2011
Nostalgia regresului
În drumul meu prin nisipul tăios al trecerii din adolescenţă în maturitate am cunoscut mulţi oameni. Oameni care mi-au fost tovarăşi de călătorie, dar care au dispărut fără urmă în învălmăşeala timpului, oameni care contau la un moment dat pentru mine, dar care acum sunt uitaţi în colţul cu amintiri al inimii mele. Mai sunt şi acei trecători anonimi cărora cât mi-aş dori să le mai dau un telefon şi să îi întreb ce mai fac, nu pot, ei sunt aceia care nu m-au înţeles niciodată şi m-au privit cu dipreţ, pentru ei păstrez seninătatea şi puterea de a merge mai departe. Persoanele care m-au însoţit în clipele grele, acei străini care mi-au şters imaginea din memoria lor, au fost acei oameni cu un zâmbet rece şi cu o afcţiune cumpărată, pentru ei port în suflet doar respect, respectul de a te opri din drumul tău şi a asculta povestea altuia, respectul de a fii o fiinţă umană si nu o stană de piatră.
Cândva un bătrân mi-a spus că viaţa este ca o lungă călătorie cu trenul, că voi găsi pe cineva în compartiment când voi urca, dar acele persoane vor coborî înaintea mea, voi avea tovarăşi de drum care vor fi o companie plăcută, dar care nu vor fi acolo pe tot parcursul călătoriei mele, mi-a spus că unii vor urca şi alţii vor coborî, şi dacă voi fi norocoasă voi găsi pe cineva care să ma însoţească până la destinaţie. Chiar dacă această persoană a coborât mult prea devreme din trenul vieţii mele, cuvintele şi privirea caldă vor trăi atâta timp cât voi trăi şi eu.
Oamenii pe care îi numesc prieteni au fost numeroşi, dar puţini sunt aceia care au ştiut să mă aline când a fost mai greu sau să ma îmbrăţişeze atunci când zâmbetul meu fals încerca să îmi camufleze durerea, puţini sunt cei care nu au trecut prin sita timpului şi au rămas la suprafaţă, pentru ei nu am nici respect şi nici multumire, pentru ei am doar iubire.
Iar persoanelor care poartă acelaşi sânge ca şi mine în vene vreau să le urez numai bine, pentru că pe mulţi nici nu îi cunosc, iar celor care au fost şi sunt lângă mine le voi oferi mereu o îmbrăţişare caldă şi o inimă în care au multă dragoste.
Momente triste au fost şi vor mai fi, dar vine un timp când trebuie să arunci un jurnal în foc. Deşi obişnuiam să văd viaţa în alb-negru am aflat că mai sunt şi nuanţe de gri. Pentru nostalgia regresului care a fost înecată în mare voi începe un jurnal nou.
Cândva un bătrân mi-a spus că viaţa este ca o lungă călătorie cu trenul, că voi găsi pe cineva în compartiment când voi urca, dar acele persoane vor coborî înaintea mea, voi avea tovarăşi de drum care vor fi o companie plăcută, dar care nu vor fi acolo pe tot parcursul călătoriei mele, mi-a spus că unii vor urca şi alţii vor coborî, şi dacă voi fi norocoasă voi găsi pe cineva care să ma însoţească până la destinaţie. Chiar dacă această persoană a coborât mult prea devreme din trenul vieţii mele, cuvintele şi privirea caldă vor trăi atâta timp cât voi trăi şi eu.
Oamenii pe care îi numesc prieteni au fost numeroşi, dar puţini sunt aceia care au ştiut să mă aline când a fost mai greu sau să ma îmbrăţişeze atunci când zâmbetul meu fals încerca să îmi camufleze durerea, puţini sunt cei care nu au trecut prin sita timpului şi au rămas la suprafaţă, pentru ei nu am nici respect şi nici multumire, pentru ei am doar iubire.
Iar persoanelor care poartă acelaşi sânge ca şi mine în vene vreau să le urez numai bine, pentru că pe mulţi nici nu îi cunosc, iar celor care au fost şi sunt lângă mine le voi oferi mereu o îmbrăţişare caldă şi o inimă în care au multă dragoste.
Momente triste au fost şi vor mai fi, dar vine un timp când trebuie să arunci un jurnal în foc. Deşi obişnuiam să văd viaţa în alb-negru am aflat că mai sunt şi nuanţe de gri. Pentru nostalgia regresului care a fost înecată în mare voi începe un jurnal nou.
duminică, 13 februarie 2011
F.T. Island - I hope
Un video facut de mine si Ade~
O parodie pe muzica FTI...
Trebuia sa fie altceva, dar a iesit ceea ce vedeti;))
Sper ca v-a placut:d
Pa,Pa~
luni, 3 ianuarie 2011
Sad day
Well I have just few days until the school starts again and I'm a bit sad,
I just don't want to go to school anymore is a strange feeling...
when I think that We'll have only just few months until the highschool endsT_T
I don't want to go at the University, I don't want to grow up:( I'll leave you guys a nice
clip and a nice song, hope you'll enjoy it. Bye~
I just don't want to go to school anymore is a strange feeling...
when I think that We'll have only just few months until the highschool endsT_T
I don't want to go at the University, I don't want to grow up:( I'll leave you guys a nice
clip and a nice song, hope you'll enjoy it. Bye~
Abonați-vă la:
Postări (Atom)