Ergo

Simt cum am călcat în picioare inocenţa 

Simt cum m-am exorcizat de mine 

Şi m-am supus setei cumplite de trăire 

Am pierdut parfumul existenţei 

M-am îmbătat de mirosul tău 

Mi-am infectat sentimentele 

Şi m-am sinucis în neştire ca o bestie captivă

Îmi cer iertare că am călcat în picioare legămîntul 

Şi că am sărutat vremelnic anticristul utopiei de vise 

Pierd contactul cu mişcarea ceasului de miez de noapte 

Mi-am vândut esenţa pentru un strop de vis murdar de vanitate 

Imi cer iertare acum 

Pentru sângele purtat pe mâinile ce au ucis mirosul privirilor de amor 

M-am predat amarelor bătăi de suflet 

Şi mi-am vândut ultimul gram de existenţă 

Acum pot bântui neîncetat

Până când scopul mă va cuprinde fără sens 

Iar tu îmi vei lua în ultimă instanţă şi amintirea acelor dimineţi

Vibraţii în tandem

un păienjenis de figuri colorate prafuite de timp

îmi trimit un impuls frenetic

care coboară din adâncul constiinţei

şi îmi cupride clavicula

făcându-mă să vibrez

aşa cum vibram la atingerea

vântului sălbatic de mare sărată

aşa cum tresăream la fiecare atingere

de lumină selenară ce

ne îmbăta cu visare

şi cu fantezia unui viitor construit

din puf de nostalgii şi iluzii

ale unor ani

în care ne scăldam în neştiinţă

şi ne înecam în sentimente

ce ne-au condamnat la etern

Cântec de leagăn

cântă-mi un cântec de leagăn astral

mângâie-mi părul cu gândul tău tacit

sideral

plimbă.ţi dorinţele în visele mele

aleargă-mi prin suflet

şi pierde-te-n tăcere

cântă-mi un cântec de leagăn

nu mă trezi din basm

mai dă-mi o speranţă

o barcă să ma poarte la mal

dă-mi zile

dă-mi ani

dă-mi nemurirea toată

îmbată-mă-n imensitatea neaflată

şi plimbă-mă

poartă-mă

într-o paralelă realitate

arată-mi un eu şi un tu

într-o altă eternitate

cântă-mi un cântec de leagăn copile

trezeşte-te

fugi

pierde-te de mine

Steril de suflete

mă mint

mă mint pe mine

letal dar suav

ca o rază de răsărit inocent

ieşită din norii turmentaţi ai unei nopţi furtunoase

mă mint şi mă otrăvesc cu vise

îmi construiesc un labirint

fără scăpare

şi nu mă uit înapoi

mă înec cu mine

cu propia nostalgie

şi cu frica de mâine

îţi miros mâinile murdare de alge

cu care ai atins abisuri sălbatice

pline de creaturi cu care mintea ta se joacă

iar eu mă mint pe mine

privindu-te în ochi

mă mint şi ştiu că lumile noastre nu se vor mai ciocni

ca în acea clipă paradisiacă

când am cunoscut iubirea într-o scânteie aprinsă

de vară murdară

Orfan de suflet

singur să pătrunzi abisul

singur să asculţi chemarea

catargelor ce doar cu lacrimi

străpung pandemic marea

...

eşti naşterea păcatului 

eşti strângerea de mână

eşti umbra rece a unui suflet

pierdut într-o furtună

fără nume să te strige

el şi ei

şi lumea toată

fără umbră să cutreieri

deşertu-n talpa ta pătată

Uite ninge-n vizuina noastră

uite ninge-n vizuina noastră
de gărgăriţe răsfăţate-n ger
şi ninge catastrofic căpitane
cu-n aer dezertor de "grade joule"
şi cade şi cuvântul filantropilor
că tare suflă-n veşnicia ei
o neclintită poftă de osândă
în calea ta uitată chiar de Zei
şi tot mai tare cade lăcomia
ca un omăt de iarnă grea
iar tu cu roaba de cojoace
stai îmbrăcat în catifea

 şi uite ninge-n vizuina noastră
de gărgăriţe răsfăţate-n ger 

...

Te-am pierdut şi pe tine

Pictura: Gary Benfield 

  te-am pierdut şi pe tine
ultimul amant al zilelor de mai
te-am pierdut din şiragul de chihlimbare
ce mi le-ai agăţat de suflet
atunci ziua când soarele
muşca din noi şi ne-ndemna lasciv
la o scăldare în oceanul de vise
strânse de la ploile toride de lacrimi
pe care cerul nostru banal le vărsa
la fiecare strângere de mână
la fiecare fir de păr dat după ureche
ca într-un ritual păgân şi nereal
al unei religii de noi inventate
în mini fracţiunea de timp
pe care am savurat-o înainte de a ne cunoste

şi te-am pierdut şi pe tine
ai murit ars în focurile pasiunii
de tine aprinse

Păpusi murdare

păpusi murdare trec pe stradă
cu goliciune,
cu dorinţă
păpuşi de sticlă mă-nconjoară  

şi văd în ochii lor sentinţă

şi feţe goale sub zâmbete cu greu alese
şi feţe goale
le poţi picta pe înţelese

ating mumiile din plastic
şi le privesc cu umilinţă
şi ochii greu se mişcă-n vals
ei pot cuprinde
doar placere-ntr-un tandem de nefiinţă

Bătăi de timp

tăcut

ascultă bătăile încete

ale inimii

încă una

şi încă una

până se vor pierde de tot

în suflul vântului

uscat de vară

în vântul plin de rugină

adunată

de pe castelele

nostalgice

de unde eşti cules şi tu

pierdutul artist efemer

al dimineţilor târzii

ce au gust de soare

acel gust emisferic

de planetă

solară

acel gust atins de plăcerea

cheagurilor de iubire

nu mai vreau să te cânt

să te port pe piele

întoarcete-n rugină

ca un mucigai planetar şi lasă

vântul de vară

să te poarte la soare

şi de acolo

departe

departe

unde se aude

o inimă aritmică

bătând

acel suflet bătran ce

aşteaptă

de o eternitate

să te întorci acasă

acasă

acolo unde dimineţile

miros a praf de stele

unde aurora boreală

e într-o ceaşcă de cafea

şi unde gramofonul

ademeneşte

atomii stringurilor nude

Cutii cu praf de stele

Cutii cu iluzii

stau aşezate pe rafturile pline de praf de stele

toţi ceilalti au asistat

la naşterea milenară

a sentimentelor

ce se numeau iubire

numai noi eram plecaţi

în eter

căutând mai întâi

sensuri existenţiale

am ajuns prea târziu

când tot ce mai rămânea

era praful

praful nostru de stele

în care am desenat sentimente

sau ceva ce credeam

noi a fi o iubire

caută prin mucegaiurile aurii

ce pălesc la atingerea pasională a razelor de Soare

caută în întunericul adâncurilor abisale

caută în bătaia aripilor

de fluture

caută sentinentele

pierdute

în dubla infinitate

a vidului Universal

Cicatrici de pe un vis ce mirosea a tine

 valuri de comete cad în visele tale
aruncă-te şi tu
naşte-te

Oare
......
unde au fost miile de stele
când noaptea răsaritului de dor mă purta departe

?

fără noi, fără doi
e o ecuaţie antagonică,
e dor de lumea noastră frenetică
şi fungi uscaţi pe pereţii afumaţi în neştire
atunci
iarna 

când vântul sufla
şi era tare înnegrit şi pervazul

de la praful neşters din vara când ploua a tine

şi iar e frig
e frig de noi
de vară
şi de ploi
de comete scăldate
în valuri
de lacrimi adunate
în albumul
cu clipe de ieri

Tăcerea răsăritului de Univers

flautul mut
al căutătorilor de comori
shht
taci
tace şi explozia
a miliarde de supernove
ce mor în Univers
acum
atunci
mereu

fiecare secunda e
un vers şi un revers
strângeri de mână
ca o amintire a unui
Big-Bang
micro sau macromolecular
care a dat naştere Universului
sau care a creeat iubirea

pasiv
ascultă vibraţia necunoscutului
cântă la unison cu razele Sorilor infiniţi
şi pierde-ţi gravitaţia de real
iubeşte!

Visul ce mi l-ai desenat în palmă

Ani de valuri şi răsărit cu nori

ani şi albastrul apusului din ape

şi toate astea doar cu tine

cu tine fără poate

şi crizanteme împletite-n păr

şi cărţi citite în neştire

miros de ceai în casa goală

..........................

doar eu cu tine

vreau pe stringuri să dansez

şi să te ţin de mână

vreau să mă-nveţi

cum să-mi pictez o viaţă

cum să alerg dansând cu vântul

şi să mă pierd în ceaţă

şi ploi culese-n palma nudă

şi lumânări arse pe geam

şi nostalgii ce mai ascultă

şi ochii tăi cât un ocean

ani de valuri şi răsărit cu nori

ani şi albastrul apusului din ape

şi toate astea doar cu tine

cu tine fără poate

Corabia de dincolo de lume

simt aromă de cafea

de la geamul aburit

priveam cum apunea

ultima stea

mi-am amintit de cerul nostru

de valuri reci

miros de alge

mi-am amintit de tălpile uscate

tăiate-n scoici ce se-nroşeau uşor

mi-am amintit

şi nostalgii

mi-au însoţit diurnul pas

erai şi tu aici cândva

dansai un vals

mă uit la ceas

de mult trecu

clipa trezirii din visare

oraşu asteaptă

să-l păşească

copii cu miros de mare

zâmbetul tău, deşi e vag

mă mişcă des în reverii

mi-ai spus să uit,

să nu te plâng

şi ţi-am jurat că aşa va fi

tu ai plecat spre fericire

şi mi-ai lasat doar amintire-a doi copii

doar doi copii cu plete arse

de soarele  lasciv de vară

doar dor de mare şi de tine

în fiecare seară

ochii sunt goi

sunt porţi extinse

dar nu văd decât un şablon

ce aş vrea să văd

e imposibil

pentru că sunt doar ochi de om

simt lanţurile ce le târâi

simt abisul de real

îmi miros frica zi de zi

şi îmi prevăd un viitor fatal

plăteşte-mi existenta cu o alta

şi naşte-te sub călăuza mea

.................................................

la geam apare luna sub măreţia lumii mele

tu unde eşti în Universul plin de stele?

Iubitul meu cu ochi de idealuri

Iubitul meu cu ochi de idealuri

şi maini culese de pe clape

împleteşte-mi amăgirea

clădeşte-o lume doar din şoapte

copilul meu cu zâmbet de fecioară

cu aripi de necontenit

întinde palma ta uşoară

şi lasă-te încet iubit

întinde-te sub luna goală

cuprinde cerul meu în braţe

pictează marea cea amară

şi înoată-n valul de speranţe

călcâiul tău purtat prin viaţă

aleargă-l în nisip

ia-mă de mână

şi să fugim spre infinit