Nimic nu mai e la fel

Abstract...
Regăsesc aceaşi lume ca şi ieri: acelaşi parc, aceaşi stradă, acelaşi bloc,
acelaşi felinar şi aceaşi lumânare care arde neâncetat...

Vezi tu...însă eu...eu văd că toate sunt la fel,
dar totuşi nu-s.
Nu sunt, pentru că eu, eu văd totul mai amar.

Copilul de la colţ,
Vezi!
Nu mai e. A murit!
Am auzit că o maşină l-a călcat. De ce?
De ce acei ochi albaştrii au trebuit să moară?
De ce în fiecare zi mor mii de suflete? Mii de iluzii...şi speranţe...

Acel şofer beat e-n fiecare dintre noi, căci nu-i vedem în drumul nostru pe ceilalţi,
suntem prea ameţiţi de propria existenţă, de propriul destin.
De ce doi ochi albaştrii m-ar opri din drum?
De ce o viaţă seacă m-ar face să meditez?

Mie mi-e bine aşa...
... Şi vrei să spui că mint?
Nu, nu mint Bătrâne, lumea ta e în acest stadiu jalnic.

Aşa suntem crescuţi: să fim doar criminali: criminali de vise
sau sinucigaşi de speranţe.
De ce să alegem drumul mai lung spre fericire? Sau să aşteptăm dimineaţa?
Nu e mai simplu... beţi fiind să o luăm pe scurtătură, să ne afundăm în noapte?

Da, Bătrâne, asta suntem fiecare dintre noi...
Toţi ucidem cel puţin doi ochi albaştrii...şi nimic nu mai e la fel...