joi, 5 mai 2011

Poemul vieţii

Un zâmbet filosofic pe cer soarele are
Şi iar trec clipe, zile, ani...
Şi eu tot călătoare.

Întunericul luminii de stele căzătoare
Se schimbă des si tot mai des
Tristeţea-i trecătoare.

Eu aduc un luceafăr acolo unde luna nu-i
Şi nu cer arbori drept răsplată
În viaţa nimănui.

Nu sunt nici vocea conştiinţei şi nici ursita ei
Eu sunt doar umbra nefiinţei
În drumul plin de zei.

În lumea lor sunt doar un ego misterios şi crud
Eternitătii însă-i sunt sora
Ce se naşte în pământ.

În viaţa asta sunt un fulg desprins din cireşar
Dând viaţă unei flori ce va muri şi ea
în vântul trist de mai călăuzind o stea.

Un zâmbet filosofic pe cer soarele are
Şi iar trec clipe, zile, ani...
Şi eu tot călătoare.


2 comentarii:

  1. cate imagini artistice regasesc in aceasta poezie si cate figuri de stil, ai un stil propriu minunat, imbini perfect modernul cu traditionalul, o lirica mininata, felicitari sincere. Claudia

    RăspundețiȘtergere
  2. Nu prea ma priecep la comentarii,dar e super, e prea tare!

    RăspundețiȘtergere