Note din letargie...

 Şi el va sta şi îmi va săruta gâtul răpus de ani şi grijă.

 Şi totul va fi cum a mai fost, 

focul se va aprinde ca flacăra a 1000 de lumânări...

şi el va fi acolo...şi el va fi acolo.

Aceleaşi cuvinte agonizante, aceleaşi imagini în letargie, 

aceaşi durere stinsă cu sânge şi lacrimi. 

Aceaşi noi. 

Nu contează câte zeci, sute sau mii de ani vor trece, 

câte universuri vom transcede, câti Dumnezei şi credinţe vom călca în picioare 

şi câte vieţi vom curma...nimic nu ne va mai schimba, 

nimic nu va mai fi la fel, nici timpul dacă l-am deţine, 

nimic...un suflet otrăvit, e un suflet mort 

şi un suflet mort într-un trup viu va fi mai devastator decât legiuni de demoni.. 

şi iadul va fi într-un suflet doar 

şi tot ce va atinge va fi durere şi sânge şi lacrimi 

şi acel suflet nu va mai iubi nicicând,

 căci un suflet otrăvit e un suflet mort, 

mai mort decât Moartea şi mai mort decât întunericul ce cuprinde necunoaşterea,

necunoaşterea adevărului, al sinelui suprem, al unui Dumnezeu sau al unui ţel real, 

al iubiri adevărate, al unui sacrificiu şi a unei renunţări la sine. 

Şi chiar şi aşa... el va sta şi îmi va săruta gâtul ud, 

ud de atâtea lacrimi şi mă va strânge în braţe, 

mă va minţi în continuare şi îmi va spune că mă iubeşte, 

va încerca să mă otrăvească cu neantul din el 

şi să mă arunce în labirinul eternităţii goale,

să mă condamne să ucid suflete reâncarnări la rând 

şi să încerc să îmi regăesc eul pierdut, 

dar nu mai poţi găsi nimic, o data ce ai pierdut ceva, 

acel ceva nu se va mai întoarce niciodată la tine aşa cum a mai fost.

De ce să suferi?... 

de ce să mor pentru totdeauna ca mai apoi să mă nasc din nou pentru a fi mai ştearsă şi mai departe de mine?... 

acea creatură a vrăjilor din Cer, 

acea trădare a supremului nu va să mă cuprindă... 

Iar el va fi aici să îmi şteargă chipul palid de sânge şi durere

şi să simtă pentru o fracţiune de timp ceva, 

să se simtă om din nou... 

Iar eu voi renaşte, voi renaşte cu slabiciune pentru sufletele otrăvite, 

dar nu le voi mai iubi vreo data...

le voi vâna şi le voi întemniţa în cel mai ascuns şi sumbru colţ al creaţiei 

şi îi voi hrăni cu propriile crime şi dureri, 

o infinitate de blesteme, 

voi deveni un suflet rece ce-i va răpune pe cei otrăviţi, 

nu voi mai fi nicând cum am fost, dar voi avea privilegiul să fiu din nou om...