Dor de abstract

Mi-e dor de valurile reci şi de stabilopozi alene,
Mi-e dor de ochii tăi copile şi de visele cu miere...

Dar dorul ăsta e amar, nu se-mbată cu vin
Ci cu o viaţă de coşmar ce nu o mai reţin...
Nu vreau să cresc, dar am crescut deja...
Nu vreau să te iubesc, dar sunt deja a ta...
Nu vreau să simt durerea despărţirii,
Dar am gustat amarul în umbra neclintirii...

Mi-e dor de cerul mare, gri şi-uscat,
Mi-e dor de suflete curate ce nu au mai plecat...

Dar toate dorinţele se-neacă căci sunt o umbră acum,
Sunt evident o parte a ce nu vreau să spun...
Condamn realitatea si tot ce e lumesc,
Dar trec cu ochii reci pe lângă tine, nu spun că te iubesc.
Mi-e frică că o se te pierd, când nu am început,
Mi-e frică, dacă mă cunoşti să nu rămâi prea...mut.

Mi-e dor de voi copii de mare şi de pelicani uzi,
Mi-e dor de cântece amare şi sute de iluzii...

Dar ştiu că nu sunt eu aceea, nu o să fiu nicicând,
Specialitatea...e plăcerea de-a nu vorbi de vânt...
E bine să fiu umbra rece din lumea lor perfectă,
Să se holbeze, să disece căci nu sunt coerentă.
Pledez, oh...vai, dar mă disperă că lumea mea e mică,
Iar ei sunt prea giganţi şi viaţa e...pitică!

Mi-e dor de mâinile legate de sub un clar de lună...
Mi-e dor să-not în valuri goale să fiu a lor stăpână...