Pelerinaj la malul vieţii

Pelerinaj la malul vieţii şi lungi coroane de păcate...

Am cunoscut atunci lumina când mă-nchinam într-o cetate,
Icoane multe mă priveau şi timbrul psalmului cânta.
Nu am reuşit să uit nicicând păcatul care m-aprindea.

Mă-ntorc cu gândul la durerea care în viaţă mă ţinea,
Chiar şi atunci când lumea toată cu un blestem mă alinta.

Privesc din nou înspre trecut, privesc cu frică,
Departe sunt cei pe care i-am avut. Într-un oraş pustiu,
Departe într-o lume acerbă ce nu mai vreau să-o ştiu.

Şi mult am plâns în faţa trinităţii ne-nţelegând păcatul,
Fără putere, fără viaţă, dorind doar mântuirea.

Nu-am reuşit să sting durerea care mai tare m-apăsa,
Nu am înţeles de ce nu pot fi la fel...
De ce sunt diferită?
Un unives de întrebări îmi inundau gândirea.
Fără de poate îmi doream să pot să fiu doar eu,
Să iau lumea mea în braţe cu propriul Dumnezeu.

Şi ore-n şir cu lumânări aprinse m-am închinat la altarul gol,
Am aşteptat ca şi în vise un miracol doar al meu.

"Şi spune-mi mie ce e viaţa, ce sunt eu?"

Pelerinaj în valul morţii ce cu putere va lovi ...
....malul cetăţii de lumină cu sfinţi pictaţi pe-altarele pustii.