joi, 19 iulie 2012

Memento mori

Solitudine de vară cu praf de dragoste uscat,
Clădiri ce nu se mai cunosc, tărâm uitat...

Şi el a-mbătrânit şi ochii-i calzi.
Sprâncenele sunt mai încruntate şi obrajii albi.
Bărbatul ce-l iubea era acum străin,
Buzele nu i-le mai cunoştea şi nici cuvântul,
Vântul mai aprig parcă răsufla împrăştiind nisipul...
Şi toate astea le-mpărţea glorios timpul.

Ochii ei ca marea cea albastră vedeau acum un chip bizar...
Să fie el?
Să fie un străin alene ce se plimbă?
Să fie o nălucă-a soarelui arid?
Să fie umbra eternităţii sau o clipă de nebunie, de absurd?
Să fie el?

Şi aşa trecură unul lângă altul
Cum trece luna printre stele...
Şi nu-şi vorbiră doar dorul se citea alene.
Ce rost avea acum o dragoste uitată,
Ce rost avea trecutul?
O viaţă le-a fost blestemată
Şi anii le-au fost scutul.

Nu-şi aminteau nici de acea noapte cand nisipul
Le-a fost aşternut şi luna sfeşnicul...
Promisiunile făcute erau poveste,
Planurile palide trăiri,
O viaţă presărată cu uitare peste un teanc de amintiri.

Se opriră-n loc şi se priviră,
Ca un ultim rămas bun...
În gând şi-n suflet le răsună...
"Iubirul meu"; "Iubita mea"...
Dar viaţa asta a lor nu mai era...
Poate cândva...poate într-o alta...

Solitudine de vară cu praf de dragoste uscat,
Clădiri ce nu se mai cunosc, tărâm uitat...

10 comentarii:

  1. Un gust de praf de stele mi-a ramas pe buze si in gand, un el si o ea trecand unul pe langa celalalt lasand in urma "Solitudine de vară cu praf de dragoste uscat,
    Clădiri ce nu se mai cunosc, tărâm uitat...

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Mereu cuvintele tale imi ajung la suflet, iti multumesc unnie.

      Ștergere
  2. Scrie,scrie...frumos foarte!!!

    RăspundețiȘtergere
  3. nu scriu poezie, nu scriu nimic dar is carcotas de prima mana!
    mi-a placut la prima citire dar e o greseala gramaticala in randul trei...
    o zi buna sa ai!

    RăspundețiȘtergere
  4. asta imi place mult~ <3 e geniala!

    RăspundețiȘtergere